Antena 3 CNN Actualitate Locale Restricții de circulație, pe două dintre cele mai aglomerate drumuri din România

Restricții de circulație, pe două dintre cele mai aglomerate drumuri din România

Autoritățile au impus restricții de circulație luni, pe două dintre cel mai aglomerate drumuri din România, din cauza unor lucrări.

Restricții de circulație, pe două dintre cele mai aglomerate drumuri din România
Sursa foto: Agerpres
de Georgiana Adam    |    21 Aug 2023   •   09:06

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că "luni, până la ora 12.00, pe Autostrada A1 București – Pitești, se vor efectua lucrări de trasare a marcajelor rutiere, care impun restricționarea progresivă a traficului pe câte o bandă, pe ambele sensuri, pe tronsonul kilometric 10 + 600 metri – 26".

De asemenea, în perioada 21 august – 11 septembrie, pe DN 1 București – Ploiești, la kilometrul 42, între localitățile Potigrafu si Puchenii Moșneni, județul Prahova, se vor efectua lucrări de reparații "de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație pe podul peste râul Prahova, care impun restricționarea traficului".

Ca urmare, în perioada 21 – 30 august, se vor institui restricții de circulație pe prima bandă pe ambele sensuri de deplasare, cu devierea traficului pe a doua bandă. Apoi, în perioada 31 august – 11 septembrie se vor institui restricții de circulație pe banda a doua pe ambele sensuri, cu devierea pe prima bandă.

Șoferii sunt sfătuiți să fie atenți, să reducă viteza, să crească distanţa între autovehicule și să semnalizeze înainte de schimbarea benzii de circulație.

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close