Antena 3 CNN Actualitate Locale Revoltă la locul exploziilor din Crevedia: Oamenii sunt nemulțumiți că nu pot ajunge în locuințele lor

Revoltă la locul exploziilor din Crevedia: Oamenii sunt nemulțumiți că nu pot ajunge în locuințele lor

Revolta locuitorilor afectați de exploziile din Crevedia devine din ce în ce mai mare. Oamenii sunt nemulțumiți că nu se pot întoarce la locuințele lor.

Revoltă la locul exploziilor din Crevedia: Oamenii sunt nemulțumiți că nu pot ajunge în locuințele lor
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Aug 2023   •   10:40

Pompierii care acționează la locul exploziilor din Crevedia depun eforturi pentru a goli cisterna care încă prezintă scurgeri de gaze, astfel încât să nu mai existe un pericol pentru locuitori.

Se pare că volumul de gaz existent în interior ar fi ajuns la un nivel care permite golirea rezervorului în condiții de siguranță.

Astfel, cisterna ar putea fi golită și mutată chiar azi, iar oamenii s-ar putea întoarce la locuințele lor.

Pe de altă parte, anchetatorii vor să adune probe din gazul aflat în cisternă, pentru a vedea dacă angajații stației amestecau gazul de butelie cu propan, pentru a-l vinde mai departe ca GPL pentru mașini.

Citește și: Noi date din dosarul exploziilor de la Crevedia: Două seifuri au fost descoperite de anchetatori în sediul staţiei GPL

Mai mult, sute de oameni din Crevedia sunt încă privați de energie electrică, astfel că aceștia apelează la generatoare sau la vecinii care nu au fost afectați de explozii.

Între timp, Guvernul le-a promis oamenilor și ajutoare în bani, fiind vorba despre 2.000 de euro pentru familiile persoanelor rănite, tratate în străinătate, și 2.000 de lei pentru însoțitorii răniților îngrijiți în România, sume acordate lunar.

De asemenea, 1.500 de lei vor fi acordați persoanelor care au fost spitalizate și externate.

În plus, familiile persoanelor decedate vor primi un ajutor în valoare de 7.500 de lei, urmând ca cei care au avut casele distruse să primească între 1.500 și 10.000 de lei, în funcție de gradul de afectare.

×
Subiecte în articol: explozia de la Crevedia
Parteneri
Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu
x close