Antena 3 CNN Actualitate Locale De la bal la spital. Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte

De la bal la spital. Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte

Mii de locuitori ai Bucureștiului și județului Ilfov au ajuns la spital în minivacanța de Paște și 1 Mai. Mai mult de jumătate dintre cazuri au fost cod roșu.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Mai 2024   •   09:15

Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), Alis Grasu.

Perioada luată în considerare este 30 aprilie, ora 19,00 - 5 mai, ora 8,00. În acest interval, 5.509 persoane au beneficiat de serviciile SABIF, dintre care 3.490 au fost cazuri de cod roşu sau cod galben, a detaliat Grasu.

Angajaţii SABIF au asigurat asistenţă medicală pentru 324 de persoane în loc public.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când creştinii ortodocşi au sărbătorit Învierea Domnului, 479 de persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă, 45 dintre acestea fiind într-un loc public.

Din cele 479 de persoane care au primit asistenţă medicală de urgenţă, 363 au fost cazuri de cod roşu şi cod galben, a afirmat Alis Grasu

"Din seara de 30 aprilie, până în prezent vorbim de 6.574 de persoane care au avut nevoie de asistență medicală de urgență. Dintre acestea 4.244 de persoane au fost cazuri de urgență, de Cod Roșu, cazuri foarte grave și de Cod Galben, cazuri grave. Au fost mai puține solicitări decât în zilele obișnuite la Serviciu de Ambulanță", a spus Alis Grasu.

×
Subiecte în articol: paste urgente București
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close