Antena 3 CNN Actualitate Locale S-a rugat în fiecare an la Sfânta Parascheva. Când se aștepta mai puțin, minunea s-a produs

S-a rugat în fiecare an la Sfânta Parascheva. Când se aștepta mai puțin, minunea s-a produs

S-a rugat în fiecare an la Sfânta Parascheva. Când se aștepta mai puțin, minunea s-a produs
14 Oct 2017   •   16:26

Sfânta Parascheva. Este din Bârlad, are 74 ani si o poveste impresionantã de viatã. Din 1977, bãtrâna Elena Agapie se duce, an de an în aceastã perioadã, la Iasi, pentru a-i multumi Sfintei Cuvioase Parascheva cã a fost alãturi de ea în cele mai grele momente, a ajutat-o si a vegheat la linistea si sãnãtatea ei. Este vorba, de fapt, de o promisiune fãcutã divinitãtii în urmã cu 40 ani, când se confrunta cu mari probleme în familie. “Eram necãjitã tare, aveam greutãti mari, stãteam cu chirie la o bãtrânã care avea opt copii si ne descurcam foarte greu. Erau mari toti, cãsãtoriti fie pe la tarã, fie pe la oras, dar, prin mijlocirea Cuvioasei Parascheva, au fost de acord sã-si dea iscãlitura pentru a le cumpãra casa bãtrâneascã pe o sumã destul de micã”, povesteste bãtrâna Agapie, scrie vremeanoua.ro.

“Mi-a ascultat rugile si m-a ajutat foarte mult. Am avut multe greutãti în viatã. Am stat cu chirie la o bãtrânã care avea opt copii. Erau mari toti, cãsãtoriti fie pe la tarã, fie pe la oras, de asta am si putut sã stãm la ea. Am rugat-o pe Sfânta Paracheva sã ne ajute, cã suntem necãjiti, nu avem casã, ne descurcãm foarte greu. Si ajutorul a venit. Copiii bãtrânei au dat iscãliturã, iar noi am putut sã le cumpãrãm casa bãtrâneascã cu o sumã destul de micã. De atunci, am promis cã în fiecare an voi veni de ziua ei.”

×
Subiecte în articol: Sfânta Parascheva moaste
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close