Antena 3 CNN Actualitate Locale Se aflau la cursuri la Colegiul Tehnic Energetic din Constanța, când au început să se certe. Unul dintre elevi s-a enervat și l-a luat pe colegul său de gât, apoi a început să îl lovească cu picioarele. E incredibil ce s-a întâmplat acum cu băiatul

Se aflau la cursuri la Colegiul Tehnic Energetic din Constanța, când au început să se certe. Unul dintre elevi s-a enervat și l-a luat pe colegul său de gât, apoi a început să îl lovească cu picioarele. E incredibil ce s-a întâmplat acum cu băiatul

Se aflau la cursuri la Colegiul Tehnic Energetic din Constanța, când au început să se certe. Unul dintre elevi s-a enervat și l-a luat pe colegul său de gât, apoi a început să îl lovească cu picioarele. E incredibil ce s-a întâmplat acum cu băiatul
26 Apr 2019   •   15:48

Un conflict teribil a avut loc la Colegiul Tehnic Energetic din Constanța, unde doi elevi au început să se certe și au ajuns să se și bată. 

Unuia dintre elevi i s-a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni pentru săvârşirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Decizia nu este definitivă și urmează a se judeca apelul, termenul fiind fixat pe 9.05.2019.

Situația de fapt reținută de către instanță este că, în timp ce persoana vătămată și inculpatul se aflau la cursurile din cadrul Colegiului Tehnic Energetic Constanța, a avut loc un schimb de replici între cei doi. După finalizarea orei de curs, cei doi au ieșit pe holul instituției, unde inculpatul l-a apucat de gât pe colegul său și l-a lovit cu picioarele în zona genunchilor.

Persoana vătămată s-a apărat și l-a lovit și el pe inculpat cu picioarele, aspect relatat și de martori. La scurt timp, cei doi au încetat să se mai lovească, iar persoana vătămată și-a luat ghiozdanul de pe jos și și-a continuat deplasarea pe hol.

În acest moment, din spatele persoanei vătămate a venit inculpatul, care l-a lovit pe celălalt cu pumnul în zona urechii, acesta clătinându-se, însă fără să cadă la pământ deoarece a fost susținut de un prieten , aspect care reiese din declarațiile coroborate ale martorilor care au fost de față la momentul incidentului, care confirmă cele relatate de persoana vătămată, potrivit replicaonline.ro.

Potrivit certificatului medico-legal, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală, persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, necesitând 20-25 (douăzeci-douăzecișicinci) de zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiat în calitate de suspect și de inculpat în cursul urmăririi penale, tânărul a declarat că se afla la ora de curs și l-a atins cu guma de la creion pe colegul care stătea în banca din fața sa, întrucât acesta îi adresase anterior cuvinte jignitoare. În acel moment acesta s-a întors și i-a adresat injurii spunându-i că la pauză îl va bate. După terminarea orei de curs, a ieșit din sala de clasă, ulterior ieșind și el, moment în care a fost apucat de gât și, cu intenția de a se apăra, l-a lovit pe acesta cu podul palmei în zona capului. La finalul declarației inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe colegul său și a precizat că regretă cele întâmplate.

×
Subiecte în articol: condamnare scandal cearta cursuri bătaie
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close