Antena 3 CNN Actualitate Locale Se redeschide podul de la Mărăcineni

Se redeschide podul de la Mărăcineni

Se redeschide podul de la Mărăcineni
30 Aug 2018   •   08:45

Circulaţia rutieră pe sensul Râmnicu Sărat - Buzău, pe podul situat pe DN2, la Mărăcineni, se redeschide joi, în jurul orei 7:00, pentru toate categoriile de autovehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

Lucrările de reparaţii ale podului au început în data de 19 aprilie şi au constat în reparaţii ale plăcii din beton armat existente şi executarea unei plăci de suprabetonare peste placa existentă, înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe pod, înlocuirea rosturilor de dilataţie, sablarea şi vopsirea tablierului metalic şi montarea parapetelui de siguranţă cu nivel de protecţie superior. 

Contractul de lucrări a fos încheiat între DRDP Bucureşti şi SC Freyrom SA şi depăşeşte 3,568 milioane lei fără TVA, sumă alocată de la bugetul de stat pentru lucrări de întreţinere periodică. 

În perioada următoare vor mai avea loc lucrări la infrastructura podului, dar acestea nu vor afecta circulaţia rutieră pe pod, precizează reprezentanţii CNAIR.

×
Subiecte în articol: pod
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close