O ieseanca in varsta de 63 de ani a acceptat sa vorbeasca despre anii in care a fost infirmiera intr-un orfelinat. Din acea perioada isi aduce aminte numai de durere si lacrimi si daca ar putea da timpul inapoi, ar incerca sa faca mai mult bine in jurul ei si sa-i ajute mai mult pe copiii care aveau nevoie de dragoste si intelegere. Copiii erau mereu insetati, infometati si batuti, uneori chiar fara un motiv real.
Lacramioara Loghin are 63 de ani si a fost alaturi de sute de copii care au crescut in fata ochilor ei, a fost martora multor abandonuri, multor abuzuri si multor suferinte, dar acum povesteste cu regret toti anii in care a fost infirmiera la orfelinatul din Targu Frumos. Isi aminteste de plansetele copiilor neajutorati, de foamea pe care micutii o simteau in fiecare seara, de frigul care le asprea mainile si chipurile copiilor.
"Am fost infirmiera timp de 17 de ani, am fost alaturi de copiii de acolo, am vazut sute, venind si plecand, lasati si luati, fericiti ca pleaca si tristi ca vin. Am trecut toata viata prin multe emotii, am fost alaturi de multi dintre ei cand le era greu, dar mai mult decat o vorba buna nu aveam ce sa le spun. Eram legati la maini, noi nu aveam cu ce sa-i ajutam, asta ne doare pe noi, cei care traiam zilnic alaturi de ei. Au suferit mult, nu au avut niciun sprijin si erau toti tratati la fel. Nu conta daca unul era cuminte si nu facea prostii, erau batuti toti, in acelasi mod, lipsit de constiinta si plin de cruzime. S-au obisnuit asa, la un moment dat nici nu cred ca mai simteau bataia. Nu pot sa mint, am mai dat si eu in ei, dar niciodata sa-i doara, ci doar sa vada conducerea ca fac cum se cere", spune femeia pentru BZI.
Continuarea pe bzi.ro.
