Antena 3 CNN Actualitate Locale "Vreţi război? Ne ia proprietatea cu japca! Hoţii!" Sediul poliţiei din Borşa a fost luat cu asalt de oamenii furioşi că nu au primit înapoi pădurile

"Vreţi război? Ne ia proprietatea cu japca! Hoţii!" Sediul poliţiei din Borşa a fost luat cu asalt de oamenii furioşi că nu au primit înapoi pădurile

Scandal de proporţii în oraşul maramureşean Borşa! Mai mulţi localnici mânioşi au luat cu asalt sediul poliţiei.

"Vreţi război? Ne ia proprietatea cu japca! Hoţii!" Sediul poliţiei din Borşa a fost luat cu asalt de oamenii furioşi că nu au primit înapoi pădurile
de Vasile Dale    |    09 Aug 2023   •   09:19

Oamenii spun că sunt sătui să mai fie umiliți de autoritățile statului român care refuză să-i împroprietărească, deşi au sentinţe şi decizii irevocabile date atât de instanţele din România, cât şi de CEDO.

Protestatarii sunt membri ai Composesoratului Borşa pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis reîmproprietărirea cu 17.000 de hectare de pădure, confiscate de comunişti, sau să primească de a statul român 170 de milioane de euro.

Niciuna dintre soluţii nu a fost pusă în practică de autorităţile din România, situaţie care i-a înfuriat. Aşa că oamenii au intrat în sediul Poliţiei orăşeneşti, unde reprezentanţii autorităţilor discutau soluţii.

Citeşte şi: Descinderi DNA la Serviciul Permise Arad! Mai mulți polițiști ar fi luat mită pentru a da carnete de conducere mai ușor

"Ne ia proprietatea cu japca! Vreţi război?"

"Haideţi să intrăm şi noi în poliţie! Haideţi! Ne ia proprietatea cu japca. Haideţi! Proprietarii, hai! Vreţi război? Asta o să aveţi până la urmă. Nu se poate aşa ceva!", au spus localnicii.

Cu greu șefii Poliției Borșa și jandarmii au reușit să îi calmeze pe oameni.

Citeşte şi: Florin Duduianu, interlopul dat în urmărire în dosarul maneliştilor, a fost prins în Los Angeles, SUA

Statul Român e obligat să plătească aproximativ 170 milioane euro sau să restituie peste 17.000 hectare de pădure

CEDO a stabilit acest lucru definitiv şi irevocabil. Dosarul Composesoratului Borșa a primit o soluție la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: la 8 noiembrie 2022 s-a constatat încălcarea dreptului la respectul bunurilor.

Statul român, la începutul anului, a contestat decizia și a cerut revizuirea dosarului, însă decizia a rămas definitivă din 5 Aprilie 2023. În acest caz, România a fost condamnată definitiv de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru că nu a pus în posesie titlu de proprietate pentru cele 17.000 de hectare.

Aceștia sunt urmașii a aproximativ 6.000 de persoane cărora regimul comunist le-a confiscat terenurile în anul 1948.

CEDO reține că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile nu au fost executate de statul român, dosarul Composesoratului Borșa fiind "împovărat cu un aspect complex politic, istoric și faptic".

România a fost din nou condamnată la CEDO. De data aceasta, judecătorii europeni au constatat că s-a încălcat dreptul la respectul bunurilor.
 

×
Subiecte în articol: Borșa poliție paduri CEDO
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close