Antena 3 CNN Actualitate Locale O șefă de spital din Ploiești a ascuns banii obținuți din șpăgi în lenjerii de pat și în cărți. Ce au mai găsit procurorii la percheziții

O șefă de spital din Ploiești a ascuns banii obținuți din șpăgi în lenjerii de pat și în cărți. Ce au mai găsit procurorii la percheziții

Fosta şefă de la Resurse Umane din cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Informațiile din dosar arată cum ascundea aceasta banii obținuți din șpăgi.

O șefă de spital din Ploiești a ascuns banii obținuți din șpăgi în lenjerii de pat și în cărți. Ce au mai găsit procurorii la percheziții
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    25 Mar 2023   •   16:45

Florica Preda a ajuns în fața oamenilor legii la finalul pandemiei de COVID-19, când procurorii din Prahova urmăreau deja un grup de îngrijitoare, asistente, instalatori și brancardieri care se ocupau cu racolarea persoanelor dispuse să plătească pentru vaccinare „la chiuvetă“.

Ulteorior, s-a aflat că fosta şefă de la Resurse Umane se ocupa de angajări pe bani.

Cine era dispus să plătească între 500 și 800 de euro avea postul asigurat în spital ca infirmier sau ca asistent, în funcție de experiență sau studii. Inclusiv mutarea asistentelor de la o secție la alta, în funcție de preferințe, s-ar fi făcut contra cost.

În dormitorul ei, inclusiv în lenjeria de pat, dar și prin sertare și cărți, au găsit procurorii banii din șpăgi pe care Florica Preda i-a primit pentru a face angajări.

Citește și: A murit Ionuţ, tânărul de 31 de ani care a stat două luni în comă profundă, după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea

În casa fostei șefe de la resurse umane, anchetatorii au găsit 150.900 lei, 41.430 euro, 1.350 dolari și 80 lire. Întrebată de unde are acești bani, Florica Preda a invocat o moștenire, o vânzare de teren din 2007, pensia mamei, economiile de-o viață, bani rămași de la soț care avea un salariu mare. Explicațiile nu au ținut în fața instanței, potrivit ziare.com.

Magistrații Tribunalului Dâmbovița au condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, judecătorii au dispus ca Florica Preda să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Biblioteca Judeţeană Nicolae Iorga Ploieşti ori la Hipodromul Ploieşti. Decizia nu este definitivă.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close