Antena 3 CNN Actualitate Locale Şeful ATI de la Spitalul Judeţean Călăraşi, prins drogat la volan

Şeful ATI de la Spitalul Judeţean Călăraşi, prins drogat la volan

Şeful ATI de la Spitalul Județean Călărași s-a ales cu dosar penal după ce a a fost prins în această seară drogat la volan.

Şeful ATI de la Spitalul Judeţean Călăraşi, prins drogat la volan
Sursa foto: Facebook | Poliţia Română
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Noi 2022   •   20:37

Potrivit presei locale, în această seară în urma unui control în trafic, Kovacs Emerich, medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă - Şef Secţie ATI la spitalul Județean Călărași, a fost prins conducând maşina sub influenţa drogurilor.

”La data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 16.50, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Călăraşi au depistat pe strada Flacăra, un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Slobozia, judeţul Ialomița, pozitiv la THC-5 (cannabis)”, a transmis, marţi, IPJ Călărași, potrivit presei locale

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge şi urină.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 

 

×
Subiecte în articol: Calarasi terapie intensiva şofer drogat
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close