Antena 3 CNN Actualitate Locale Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Hunedoara! A fost strivit de o țeavă de mari dimensiuni

Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Hunedoara! A fost strivit de o țeavă de mari dimensiuni

Un bărbat de 60 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri după-amiază, pe un şantier din comuna Toteşti, judeţul Hunedoara, unde se lucrează la o magistrală de gaze naturale, victima fiind strivită de o ţeavă de mari dimensiuni ce era manevrată de un utilaj.

Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Hunedoara! A fost strivit de o țeavă de mari dimensiuni
24 Ian 2020   •   21:25

"Cadavrul bărbatului a fost ridicat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Carla Strujan, conform Agerpres. 

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara s-a deplasat la locul accidentului de muncă, constatând că victima era decedată din cauza politraumatismelor severe suferite.

"Echipajul SAJ de la Haţeg, ajuns la faţa locului, a găsit un bărbat decedat, cu politraumatism sever, multiple leziuni la nivelul capului şi membrelor inferioare, prins sub o ţeavă de mari dimensiuni", a arătat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

În cauză a fost anunţat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara pentru a efectua cercetările stabilite de lege.

×
Subiecte în articol: Hunedoara
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close