Antena 3 CNN Actualitate Locale Sterilizare gratuită a pisicilor fără deţinător, în București: "Vor fi capturate de personalul clinicii şi de orice cetăţean care dorește să contribuie"

Sterilizare gratuită a pisicilor fără deţinător, în București: "Vor fi capturate de personalul clinicii şi de orice cetăţean care dorește să contribuie"

Pisicile de rasă comună, fără deţinător, vor putea fi sterilizate gratuit, în perioada următoare, în cadrul unei campanii lansate de către ASPA Bucureşti.

Sterilizare gratuită a pisicilor fără deţinător, în București: "Vor fi capturate de personalul clinicii şi de orice cetăţean care dorește să contribuie"
Sursa foto: Pixabay
de Mia Lungu    |    18 Oct 2022   •   12:18

Startul campaniei va fi dat în sectorul 2, în Parcul Circului, lângă Circul Metropolitan. Clinica veterinară mobilă se va afla aici în perioada 20-23 octombrie şi 27-30 octombrie. Pisicile vor putea fi aduse la sterilizat în intervalul orar 10.00-15.00, în baza unei programări la numărul 0751.596.199, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 - 18.00, anunţă ASPA Bucureşti, pe pagina sa de Facebook.

Organizatorii subliniază că pisicile nu trebuie hrănite înainte de operaţia de sterilizare. Vârsta minimă pentru sterilizare: femele - 6 luni; masculi - 10 luni.

"Persoanele care vor aduce pisicile la sterilizat vor fi contactate de clinică pentru a le prelua după sterilizare şi a le repune în teritoriu. Astfel, în cadrul acestei campanii pot fi sterilizate doar pisicile de pe stradă, deoarece aşa a fost conceput proiectul cetăţenilor.

Pisicile vor fi capturate de personalul clinicii veterinare, dar şi de orice cetăţean al Municipiului Bucureşti care doreşte să contribuie la prevenirea înmulţirii necontrolate a acestora", precizează ASPA.

Clinica veterinară mobilă va ajunge în toate sectoarele Capitalei până la finalul campaniei, adică până anul viitor. Întrucât pisicile care vor fi sterilizate sunt fără deţinător şi vor fi repuse în teritoriu, operaţiile de sterilizare se pot derula doar în condiţii meteo de siguranţă pentru animale.

"Campania va funcţiona atât timp cât vremea ne va permite"

"Astfel, anul acesta campania va funcţiona atât timp cât vremea ne va permite. Concret, pe timpul iernii nu se vor realiza sterilizări, acestea urmând a fi reluate anul viitor, imediat ce vremea se va îmbunătăţi", transmite sursa citată.

ASPA Bucureşti menţionează că nu există legislaţie naţională privind gestionarea pisicilor fără stăpân.

"Prin urmare, nu există servicii publice care să le ridice de pe domeniul public şi să le cazeze în adăposturi dedicate pisicilor, aşa cum există în cazul câinilor. Aşa se face că pisicile fără deţinător se înmulţesc necontrolat, sterilizarea fiind singura soluţie civilizată pentru a combate acest fenomen", se mai arată în postare.

Campania este implementată în baza unui proiect votat de către bucureşteni şi declarat câştigător în cadrul procesului de bugetare participativă organizat de Primăria Capitalei, având un buget de 500.000 lei TVA inclus.

 

×
Subiecte în articol: sterilizare gratuită pisici București
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close