Antena 3 CNN Actualitate Locale Suspect prins în cazul dublului asasinat de la Dâmbovița. Cine este cel care nu-și recunoaște fapta

Suspect prins în cazul dublului asasinat de la Dâmbovița. Cine este cel care nu-și recunoaște fapta

Suspect prins în cazul dublului asasinat de la Dâmbovița. Cine este cel care nu-și recunoaște fapta
de M.Z.    |    31 Oct 2017   •   21:02

UPDATE 21.02 - Suspectul audiat marţi seara în cazul celor doi bărbaţi împuşcaţi mortal în data de 26 octombrie pe un câmp lângă Târgovişte are 58 de ani, este un mecanic din Târgovişte şi va fi reţinut pentru omor calificat. 

Suspectul este vânător, dar avea autorizaţia suspendată, pentru că nu îşi plătise cotizaţia. 

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, bărbatul de 58 de ani este principalul suspect iar pe numele său va fi emis mandat de reţinere în noaptea de marţi spre miercuri. În prezent, se află încă la audieri, nu şi-a recunoscut fapta iar anchetatorii susţin că au probe care îl incriminează ca fiind autorul faptei. 

''Autorul este un bărbat de 58 de ani, este din municipiul Târgovişte, este vânător autorizat, deţinător legal de armă, însă nu îşi plătise pentru anul acesta cotizaţia către Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi nu putea vâna pe fondurile aparţinând asociaţiei. I-a împuşcat cu arma pe care o deţinea. Nu există niciun fel de date că ar fi existat un complice. Încă de la începutul anchetei am înlăturat varianta unei execuţii sau că ar fi fost un omor săvârşit pe fondul unor răzbunări, ca urmare a unor conflicte anterioare. Încă de la început, datele anchetei au arătat că a fost vorba de un conflict spontan. Era la braconat. Până la acest moment nu a recunoscut fapta. Bărbatul nu a relevat aspecte care să ne conducă la vreo suspiciune că nu ar avea discernământ'', a declarat marţi seara, într-o conferinţă de presă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Mihai Dincă. 

----------------------------

Știrea inițială 16.41

Există un suspect în cazul dublului asasinat de la Dâmbovița. Este vorba de un bărbat de 58 de ani, din municipiul Târgoviște, care a fost reținut la Poliția Dâmbovița.

El este de meserie vânător.

Suspectul în acest caz urmează să fie dus la parchetul Dâmbovița.

Informațiile au fost prezentate marți, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Doi bărbaţi au fost găsiţi morţi, joi seară, împuşcaţi pe un câmp de lângă Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, anchetatorii bănuind că vinovat ar fi un vânător. Cei doi ar fi fost la cules de varză, cadavrele au fost găsite la aproximativ 300 de metri de mașina cu care veniseră.

Viceprimarul comunei, unde locuiau cele două victime, spune că unul dintre ei, consilier local, ar fi vorbit la telefon cu un prieten, iar acesta din urmă ar fi auzit replica ”vă dau pe mâna poliției”, ceea ce ar putea indica un conflict, posibil cu braconieri.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor in rem.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close