Tânăr prins în timp ce fura banii de dorinţe, din fântâna de la Mănăstirea Cozia

de S.T.    |    25 Iul 2019   •   12:09
Tânăr prins în timp ce fura banii de dorinţe, din fântâna de la Mănăstirea Cozia Foto: pixabay.com

Un tânăr de 19 ani a furat banii aruncați de credincioși în fântâna Mănăstirii Cozia.

Lipsa banilor a fost descoperită chiar de preoții mănăstirii care au alertat poliția. La scurt timp de la sesizare, oamenii legii l-au prins pe făptaș și l-au dus la audieri.

Tânărul din Vâlcea avea asupra sa peste 220 de lei.

Cercetările au scos la suprafață problemele psihice ale hoțului care s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.

În credința populară, există ideea că dorințele credincioșilor care aruncă bani în fântâna de la Mănăstirea Cozia se împlinesc.

ExitPOLL
Parteneri
x close