Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără de 20 de ani, găsită moartă în faţa unui bloc, după ce a căzut de la înălțime, în Cluj-Napoca

O tânără de 20 de ani, găsită moartă în faţa unui bloc, după ce a căzut de la înălțime, în Cluj-Napoca

O tânără în vârstă de 20 de ani a murit, după ce a căzut de la înălțime pe strada Henri Barbusse, din Cluj-Napoca. 

O tânără de 20 de ani, găsită moartă în faţa unui bloc, după ce a căzut de la înălțime, în Cluj-Napoca
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    12 Feb 2024   •   08:49

Fata a fost găsită moartă în noaptea de duminică spre luni, în fața unui bloc de locuințe.

Pompierii din cadrul ISU Cluj au intervenit pentru a acorda primul ajutor calificat unei tinere în vârstă de 20 de ani, care căzuse de la înălțime pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 00:30.

Mai multe echipajele au fost trimise la locul indicat, însă tânăra căzută pe carosabil nu mai prezenta semne vitale.

"Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, însă, chiar după ce au fost susținute aproximativ o oră, nu au mai putut readuce semnalele vitale ale persoanei respective", transmite, luni dimineața, ISU Cluj.

Polițiștii vor stabili cum s-a produs tragedia.

"La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 00.20, Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție a fost sesizată despre faptul că o persoană de sex feminin ar fi căzut pe un autoturism de la etajul unui imobil, situat pe strada Henri Barbusse, din Cluj-Napoca.

În zona indicată s-a deplasat o echipă operativă de polițiști pentru cercetarea la fața locului, constând că aspectele sesizate se confirmă.

Echipajul medical a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, victima a decedat. 

În cursul cercetărilor derulate, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre o tânără, de 19 ani, din Cluj-Napoca.

În vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate", se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

×
Subiecte în articol: Cluj-Napoca IPJ Cluj
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close