Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi tineri s-au izbit cu BMW-ul de gardurile a două case, s-au răsturnat și apoi au ascuns maşina într-o curte la întâmplare, în Neamț

Doi tineri s-au izbit cu BMW-ul de gardurile a două case, s-au răsturnat și apoi au ascuns maşina într-o curte la întâmplare, în Neamț

Doi tineri au fost răniţi, după ce s-au izbit cu maşina de gardurile a două case, iar apoi autoturismul s-a răsturnat în afara şoselei. După accident, cei doi au ascuns autovehiculul lovit într-o curte, fără să ceară voie proprietarului casei.

Doi tineri s-au izbit cu BMW-ul de gardurile a două case, s-au răsturnat și apoi au ascuns maşina într-o curte la întâmplare, în Neamț
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Ian 2024   •   12:34

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, ar fi condus un autoturism pe DN 12C, din direcţia Bicaz-Chei spre Bicazu Ardelean, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu gardurile a două imobile, după care s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile.

După producerea accidentului s-ar fi intervenit asupra locului faptei, autoturismul fiind repus pe roţi şi introdus în curtea unui imobil, fără acordul proprietarului imobilului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.ro.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi găsi imagini de la locul accidentului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Șoferul şi un pasager în vârstă de 18 ani, răniți în accident

În accident au fost răniți şoferul şi un pasager în vârstă de 18 ani, ambii fiind transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunile de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi violare de domiciliu. 

×
Parteneri
Incendiu puternic în cartierul Aviației din București
x close