Antena 3 CNN Actualitate Locale Un TIR a luat foc pe Autostrada A3, pompierii intervin cu trei autospeciale

Un TIR a luat foc pe Autostrada A3, pompierii intervin cu trei autospeciale

Un TIR a luat foc, în noaptea de joi spre vineri, pe Autostrada A3.

Un TIR a luat foc pe Autostrada A3, pompierii intervin cu trei autospeciale
Sursa foto: stiripesurse.ro
de Georgiana Adam    |    12 Noi 2021   •   08:34

Se intervine acolo cu trei autospeciale, iar remorca TIR-ului a fost mistuită în totalitate de flăcări.

Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la acest incendiu.

Din fericire, nu au existat victime în urma acestui incident.

Din primele informaţii, în autocamion se aflau piese pentru aparate electronice.

"Se intervine în aceste momente cu două autospeciale, iar a treia a fost solicitată în sprijin, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins remorca unui autocamion care se deplasa pe A3.

Nu sunt anunțate persoane rănite până acum. Intervenția este în desfășurare, o bandă de pe autostradă este ocupată în apropiere de km 18, pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, iar traficul se desfășoară pe o singură bandă în zona respectivă.

Focarele au fost limitate deja, se lucrează pentru lichidarea lor, având în vedere că flăcările au cuprins și încărcătura camionului, constituită din piese pentru apărate electronice", au declarat reprezentanții ISU Cluj.

×
Subiecte în articol: TIR foc
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close