Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie la Cluj-Napoca! Un muncitor de 31 de ani a căzut de pe un bloc și a murit pe loc

Tragedie la Cluj-Napoca! Un muncitor de 31 de ani a căzut de pe un bloc și a murit pe loc

Un muncitor de 31 de ani a murit, după ce a căzut de pe acoperișul unui bloc din Cluj-Napoca. Din nefericire, tânărul era inconștient în momentul în care au intervenit echipajele de salvare.

Tragedie la Cluj-Napoca! Un muncitor de 31 de ani a căzut de pe un bloc și a murit pe loc
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    06 Mai 2021   •   19:05

Un tânăr de 31 de ani din Constanța care lucra pe acoperișul unui bloc din Cluj-Napoca a căzut de la înălțime și a murit.

Potrivit ISU Cluj, o autospecială și un echipaj SAJ au intervenit la un bărbat căzut de pe un bloc de locuințe din Cluj-Napoca.

Echipajele au găsit la fața locului un bărbat întins pe sol, care era inconștient și nu prezenta semnale vitale.

Au fost început manevrele de resuscitare de bază până la sosirea ambulanței, dar echipajul SAJ a constatat decesul bărbatului. Conform primelor verificări făcute de polițiștii clujeni, este vorba de un bărbat de 31 de ani, din judeţul Constanţa, care desfăşura lucrări la acoperişul unui bloc din cartierul Gheorgheni.

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilit modul de producere a evenimentului.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: tragedie Cluj-Napoca bloc muncitor
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close