Antena 3 CNN Actualitate Locale Tramvai implicat într-un accident grav. Vatmanul era beat

Tramvai implicat într-un accident grav. Vatmanul era beat

Tramvai implicat într-un accident grav. Vatmanul era beat
Sursa foto: Foto: INTACT Images
08 Iun 2016   •   14:21

Un vatman este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, după ce miercuri dimineaţă a produs un accident, având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie Agerpres.

Bărbatul de 49 de ani conducea un tramvai plin cu călători pe linia 102, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, iar în intersecţia cu strada Griviţa, a acroşat o autoutilitară a Primăriei municipiului Botoşani, avariind-o.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi i-au ridicat permisul de conducere în vederea suspendării.

Conducerea societăţii comerciale Eltrans, la care era angajat vatmanul, a anunţat declanşarea unei anchete administrative.

'Noi manifestăm toleranţă zero faţă de conducerea sub influenţa alcoolului. Aşteptăm ancheta Poliţiei, vom face şi noi o anchetă internă şi apoi vom decide. Cel mai probabil contractul individual de muncă al vatmanului va fi suspendat', a declarat directorul Eltrans, Paul Smit. AGERPRES/ (A-autor: Cristian Lupaşcu, editor: Diana Dumitru)

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tramvai vatman alcool
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close