Antena 3 CNN Actualitate Locale Tren blocat din cauza unui copac căzut pe șine în Gara Drobeta Mărfuri, localitatea Șimian. Pasagerii sunt preluați cu autocarele

Tren blocat din cauza unui copac căzut pe șine în Gara Drobeta Mărfuri, localitatea Șimian. Pasagerii sunt preluați cu autocarele

Trenul IR 1992 Timișoara - Mangalia a fost blocat în Gara Drobeta Mărfuri, localitatea Șimian, din cauza unui copac prăbușit pe liniile de curent în zona Balota.

de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Iun 2023   •   08:53

Update, ora 9.40

”La ora 9.40 s a redeschis circulația feroviară pe relația Dr. Tr Severin- Prunișor în  condiții normale de trafic, toate intervențiile derulate de personalul feroviar, pentru remedierea deranjamentelor produse la linia de contact și realimentarea cu energie electrică, fiind finalizate”, transmite Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA.

Aproximativ 120 de pasageri vor fi preluați de 3 autocare, sosite la fața locului, și transportați în Gara Prunișor, unde vor fi preluați de un alt tren.

Se estimează că circulația va fi reluata în aproximativ 4 ore.

Copacul ar fi căzut de la ora 23.00, dar nimeni nu a anunțat autoritățile pentru a interveni.

Citește și: Guvernul a aprobat ajutoare de urgență pentru locuitorii dintr-un sat din județul Alba, afectați de inundații. Lista produselor

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”Încă din cursul nopții se asigură transbordare auto pe relația Dr Tr. SEVERIN  - Prunișor. Transbordarea călătorilor cu mijloace auto s-a făcut pentru trenurile 79, 78, inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.

De asemenea, vă informez că, personalul feroviar intervine pentru reparații la firul de contact pe 5 intervale de stații, de la Dr. Tr. Severin la Prunișor, unde, din cauza  vremii nefavorabilă, în cursul nopții s-au înregistrat deranjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Măsura de transbordare a fost necesară pentru a asigura continuitate în graficul de circulație, măsură care se va menține până la finalizarea intervențiilor pe tot traseul Dr. Tr. Severin - Prunișor”, transmite Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA.

×
Subiecte în articol: tren blocat copac căzut Şimian pasageri
Parteneri
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători
x close