Antena 3 CNN Actualitate Locale Tulcea are o nouă faţă. Faleza a fost modernizată cu bani europeni

Tulcea are o nouă faţă. Faleza a fost modernizată cu bani europeni

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:29 29 Iul 2023 Modificat la 14:26 29 Iul 2023
uu

Noua faleză din orașul de pe malul Dunării a fost transformată într-un spațiu modern, unde pot acosta nave comerciale și turistice, inclusiv cele de croazieră.

"Această faleză, pe care noi suntem acum, a căpătat prin hotărâre de consiliu numele de faleza Ivan Patzaichin, în numele marelui nostru tulcean, marelui nostru sportiv. (...), a declarat Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea.

La inaugurare a fost prezentă și fiica lui Van Patzachin.

"Sunt absolut convinsă că dacă ar fi fost în viață, ar fi fost astăzi aici, lângă dvs. Și-a dorit foarte mult ca această faleză să fie frumoasă, să fie primitoare, oamenii să se bucure de acest loc. A visat întotdeauna să fie o zonă de plimbare, o zonă de evenimente.

Sunt absolut sigură că de acolo de unde este el acum ne privește și se va bucura de toate evenimentele de aici", a declarat fiica marelui sportiv. 

Un alt punct de atracție de care atât tulceni cât și turiștii se vor putea bucura este noua fântână arteziană, aflată chiar în mijlocul falezei. Jocurile de apă și luminile vor putea fi admirate în fiecare zi.

160.000 de turiști ajung oficial în fiecare an în Delta Dunării.

×
Etichete: Tulcea faleza
Parteneri
x close