Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Argeş, care s-a împuşcat din greşeală a fost salvat de un poliţist cu propria curea de la uniformă

Un bărbat din Argeş, care s-a împuşcat din greşeală a fost salvat de un poliţist cu propria curea de la uniformă

Un bărbat din Argeş, care s-a împuşcat din greşeală a fost salvat de un poliţist cu propria curea de la uniformă
Sursa foto: Foto: pixabay.com
04 Dec 2017   •   23:01

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din judeţul Argeş s-a împuşcat, luni, din greşeală în timp ce curăţa arma de vânătoare, acesta fiind salvat de un poliţist, care a făcut un garou din cureaua de la uniformă. Poliţistul a fost primul care a ajuns la victimă, după apelul la 112.

Acesta a declarat că s-a rănit din greşeală când curăţa arma de vânătoare în curtea locuinţei.

“Agentul şef adjunct de poliţie Cocioabă Daniel a ajuns doar în patru minute. Colegul nostru, ajuns primul la faţa locului, a aplicat bărbatului rănit un garou, improvizat din propria curea, astfel încât acesta a fost preluat conştient de ambulanţă”, a declarat Zamfir.

Potrivit acestuia, victima fost transportată la Spitalul Judeţean din Argeş unde, a intrat în sala de operaţii cu diagnosticul şoc hemoragic, anemie şi plagă delabrantă.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Argeş impuscat greseala salvat politist
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close