Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Maramureș și-a amenințat soția și copilul că îi aruncă în aer, apoi a scos din șopron o grenadă

Un bărbat din Maramureș și-a amenințat soția și copilul că îi aruncă în aer, apoi a scos din șopron o grenadă

Vasile Dale, Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:28 04 Sep 2025 Modificat la 14:53 04 Sep 2025
pompieri echipaj pirotehnic igsu romania
Echipaj pirotehnic al IGSU. Sursa foto: Facebook/ Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Incident deosebit de grav aseară, într-o gospodărie de pe raza orașului Borșa din Maramureș. Polițiștii au fost alertați la 112 despre faptul că, în curtea unei case, un bărbat ține în mână o grenadă și își amenința familia că îi aruncă în aer.

Se pare că acesta a început să își amenințe soția și băiatul, apoi a scos dintr-un șopron aflat în curtea casei o grenadă din Al Doilea Război Mondial.

Polițiștii care au ajuns la fața locului l-au încătușat pe bărbat și l-au dus la audieri. 

După ce a fost dus și la UPU Borșa, pentru un control medical, s-a decis ca bărbatul să fie internat la secția de psihiatrie a spitalului Municipal Sighetu Marmației pentru efectuarea unui expertize de specialitate.

Polițiștii Borșeni au cerut sprijinul colegilor de la IPJ Maramureș de la serviciul arme explozibil și substanțe toxice. Aceștia urmează să stabilească dacă grenada era funcțională sau nu și mai ales de unde a procurat-o suspectul.

Dacă sunteți victima violenței domestice sau martor la astfel de abuzuri, puteți cere ajutor la numărul de telefon 0800 500 333, disponibil 24 de ore din 24.

Comunicatul Poliției

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii din Borșa au fost sesizați să intervină pentru soluționarea unui caz de violență domestică.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, fiind identificați o femeie de 60 de ani și fiul său de 32 de ani care ar fi fost amenințați cu acte violență de soțul său, un bărbat de 61 de ani.

Cercetările la față locului au relevat că bărbatul ar fi extras dintr-o anexă aflată în curtea imobilului un obiect metalic ce pare a fi o grenadă și s-ar fi deplasat cu acesta într-o direcție necunoscută.

Bărbatul în cauză a fost identificat de polițiști la scurt timp. De asemenea, a fost depistat și obiectul metalic ce pare a fi o grenadă ofensivă, aflat în stare avansată de degradare și coroziune, cel mai probabil provenind din Al Doilea Război Modial.

Ulterior, specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș s-au deplasat la fața locului în vederea ridicării proiectilului metalic.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis în baza acestuia un ordin de protectie provizoriu împotriva bărbatului. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului materiilor explozive, cercetările efectuându-se în continuare sub supravegherea procurorului de caz.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close