Antena 3 CNN Actualitate Locale Un fost director de companie din Constanța, trimis în judecată pentru 176 fapte de șantaj

Un fost director de companie din Constanța, trimis în judecată pentru 176 fapte de șantaj

Un fost director de companie din Constanța, trimis în judecată pentru 176 fapte de șantaj
09 Dec 2016   •   14:13

Fostul director al unei firme din Constanţa a fost trimis în judecată pentru 176 de fapte de şantaj.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, victimele infracţiunii de şantaj au fost chiar angajaţii firmei conduse de acesta.

'În perioada iulie - octombrie 2012, în contextul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariaţi a unor sporuri salariale, directorul general Linteş Daniel, în mod repetat, a constrâns mai mulţi angajaţi să renunţe la drepturile câştigate, în valoare totală estimată de cel puţin 1.411.200 de lei,  prin semnarea unor declaraţii autentice în acest sens', se precizează în comunicat.

Procurorii mai susţin că Daniel Linteş, având ca obiectiv păstrarea în patrimoniul societăţii a sumei datorate angajaţilor, s-a folosit de prerogativele funcţiei sale privitoare la disponibilizarea salariaţilor şi i-a ameninţat pe aceştia că le va fi desfăcut contractul de muncă dacă nu semnează declaraţiile respective.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Constanţa.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close