Un medic ortoped din Iași și alți doi complici, printre care un asistent medical, au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri, transmite Antena 3 CNN.
Ancheta procurorilor a stabilit că suspecții vindeau cocaină, ketamină și canabis.
"Medicul ortoped a fost inițial rezident la Spitalul 'Sfântul Spiridon' din Iași, la secția de traumatologie, însă ulterior a început să lucreze și la Spitalul de Recuperare.
Alături de el au mai fost reținuți în acest dosar alți doi bărbați, unul dintre ei fiind asistent medical. Potrivit anchetatorilor, rețeaua se ocupa de procurarea și comercializare a drogurilor de mare risc.
Printre drogurile care erau comercializate se află canabis, ketamină, cocaină și ciuperci halucinogene.
Mascații au făcut 11 percheziții imobiliare
O parte din cantitatea de droguri a fost deja indisponibilizată de către anchetatori, în urma administrării probatoriului.
În acest dosar au fost efectuate și 11 percheziții domiciliare, ocazie cu care la domiciliile suspecților au fost găsite stupefiante - canabis, ketamină, ciuperci halucinogene - precum și alte probe relevante în acest dosar.
Ulterior, magistrații au decis reținerea trei persoane, inclusiv a medicului ortoped, pentru o perioadă de 30 de zile.
O a patra persoană este cercetată sub control judiciar. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile nu exclud varianta să existe și alți complici în cadrul acestei rețele de trafic de droguri", a relatat Cătălina Buzoianu, corespondent Antena 3 CNN.