Antena 3 CNN Actualitate Locale Mesaje RO-ALERT la Breaza şi Buşteni după apariţia urşilor pe străzi

Mesaje RO-ALERT la Breaza şi Buşteni după apariţia urşilor pe străzi

Autorităţile prahovene au emis, vineri seară, mesaje RO-ALERT pentru locuitorii din Breaza şi Buşteni, în urma apariţiei unor urşi pe străzi.

Mesaje RO-ALERT la Breaza şi Buşteni după apariţia urşilor pe străzi
Sursa foto: pixabay.com
de Silvia Preda    |    24 Iun 2022   •   22:28

Un urs a apărut pe Strada Salcâmilor din Breaza, o zonă frecventată de către animalele sălbatice, iar la Buşteni, prezenţa unui urs a fost semnalată lângă magazinul Lidl.

În ambele cazuri au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, iar echipaje de jandarmi au fost direcţionate în zonă. La Buşteni va merge către locul evenimentului şi o ambulanţă SMURD.

Un urs a fost împuşcat în Comarnic

Un urs care manifesta un comportament agitat şi agresiv a fost împuşcat, vineri seară, în oraşul prahovean Comarnic, în urma unei decizii a autorităţilor.

Persoana care a făcut sesizarea a relatat faptul că, în timp ce se afla în grădină, şi-a făcut apariţia un urs care ulterior a fost îndepărtat spre o zonă forestieră de către câţiva câini, a transmis IJJ.

Apelantul le-a spus autorităţilor faptul că animalul sălbatic era agitat şi agresiv. La faţa locului, s-a constituit o echipă de intervenţie formată din viceprimarul localităţii, paznicul de vânătoare şi medicul veterinar, luându-se decizia ca exemplarul de urs să fie recoltat. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: ursi
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close