Antena 3 CNN Actualitate Locale Vipere găsite în curtea unei pensiuni din Maramureș, prinse cu ajutorul jandarmilor

Vipere găsite în curtea unei pensiuni din Maramureș, prinse cu ajutorul jandarmilor

Un echipaj al postului de jandarmerie montană din oraşul Cavnic a acordat sprijin în prinderea unor vipere observate de proprietarul unei pensiuni turistice din satul Budeşti.

Vipere găsite în curtea unei pensiuni din Maramureș, prinse cu ajutorul jandarmilor
Sursa foto: Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures
de S.T.    |    21 Apr 2020   •   21:11

„În cursul zilei de astăzi, jandarmii montani de la Cavnic, au fost solicitați să intervină la o cabană din apropierea localității Budești, deoarece proprietarii au observat în curte mai mulți șerpi.

Ajunși la adresa indicată, jandarmii împreună cu doi voluntari din Baia Mare, Cristina și Gabriel, au desoperit trei vipere din specia Vipera berus, care apoi au fost ridicate din acel loc și eliberate în natură, în zona Munților Gutâi. Viperele din această specie sunt protejate”, se precizează în postarea IJJ Maramureş.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, în această perioadă reptilele ies din hibernare pentru împerechere, astfel că pot fi găsite mai multe exemplare la un loc.

Jandarmii montani le recomandă cetăţenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele, ci să solicite sprijin în astfel de situaţii.

×
Subiecte în articol: Cavnic jandarmi vipere pensiune
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close