Potrivit normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, până la 1 ianuarie 2015 proprietarii de animale de companie sunt obligaţi să-şi sterilizeze câinii de rasă comună şi metiştii acestora, în caz contrar putând fi sancţionaţi cu amenzi de până la 10.000 de lei.
Administraţia locală a sectorului 1 a deschis încă din vara anului 2008 două centre de asistenţă sanitar-veterinară socială — unul situat pe strada Pajurei, iar cel de-al doilea pe strada Gârlei — unde locuitorii acestei zone administrative îşi pot steriliza gratuit animalele de companie. De la deschiderea lor peste 3.600 de câini şi pisici au fost sterilizate gratuit.
Locuitorii sectorul 1 care deţin animale de companie şi doresc să-şi sterilizeze câinii sau pisicile se pot programa telefonic la unul dintre cele două centre. Pentru centrul din strada Pajurei programările se fac la numărul de telefon 021/668.36.47, iar pentru cel din strada Gârlei la 021/233.05.27. Programul de funcţionare al acestor centre este următorul: luni şi miercuri între orele 8.00-16.30, marţi şi joi în intervalul orar 10.00-18.00, iar vineri între orele 8.00 şi 14.00.
Pentru proprietarii de animale persoane vârstnice sau nedeplasabile Serviciul Poliţia Animalelor asigură transportul gratuit al patrupedelor.
Citeşte şi:
Câinii NU MAI AU VOIE PE STRADĂ fără stăpâni
Ştiri video recomandate