Antena 3 CNN Actualitate Lovitură pentru Liviu Dragnea. Klaus Iohannis a retrimis o lege importantă în Parlament

Lovitură pentru Liviu Dragnea. Klaus Iohannis a retrimis o lege importantă în Parlament

Lovitură pentru Liviu Dragnea. Klaus Iohannis a retrimis o lege importantă în Parlament
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de S.T.    |    19 Ian 2018   •   08:33

Klaus Iohannis îl loveşte puternic pe Liviu Dragnea, la doar o zi după ce a acceptat propunerea de premier făcută de PSD.

Preşedintele a decis să retrimită în Parlament una dintre legile despre care s-a spus că aduce beneficii familiei şefului social-democraţilor. Este vorba despre proiectul prin care fermele de porci primeau ajutoare de la stat.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, un astfel de demers are nevoie, printre altele, şi de acordul Comisiei Europene. A doua lovitură pe care Iohannis i-a aplicat-o lui Dragnea se referă la legea prin care Monitorul Oficial trece din subordinea Guvernului în cea a Camerei Deputaţilor, condusă de preşedintele PSD.

Experţii de la Cotroceni au descoperit mai multe neconcordanţe în textul normativ şi astfel şeful statului a decis să ceară reexaminarea legii.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close