Antena 3 CNN Actualitate Lovitură pentru Sorin Oprescu. Regele Mihai îi retrage primarului o importantă distincţie

Lovitură pentru Sorin Oprescu. Regele Mihai îi retrage primarului o importantă distincţie

Lovitură pentru Sorin Oprescu. Regele Mihai îi retrage primarului o importantă distincţie
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Sep 2015   •   13:03

Regele Mihai a decis retragerea calităţii de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofiţer, primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, arestat pentru fapte de corupţie, a anunţat, luni, Casa Regală.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, Regele Mihai a decis, luni, retragerea calităţii de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofiţer, lui Sorin Mircea Oprescu.

Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile Statutului Ordinului Dinastic Coroana României din 30 decembrie 2011, se precizează în comunicat.
   
Sorin Oprescu a fost informat printr-o scrisoare din partea Cancelariei Decoraţiilor Regale despre retragerea acestui ordin, mai arată Casa Regală.
   
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Primarul general al Capitalei ar fi primit mită 25.000 de euro, sâmbătă seară, banii, provenind de la patru denunţători, fiind duşi la locuinţa primarului de şeful unei instituţii din Primărie. Ulterior, 5.000 de euro din banii primiţi mită de Sorin Oprescu au fost găsiţi asupra sa, în trafic, iar o parte la locuinţa acestuia, din Ciolpani, potrivit anchetatorilor.




×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu Regele Mihai I
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close