Antena 3 CNN Actualitate Ministrul transporturilor, Lucian Bode, depistat pozitiv la testul COVID-19

Ministrul transporturilor, Lucian Bode, depistat pozitiv la testul COVID-19

Ministrul transporturilor, Lucian Bode a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Chiar oficialul a făcut anunțul, miercuri seară, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul transporturilor, Lucian Bode, depistat pozitiv la testul COVID-19
Sursa foto: Hepta
de Dan Gabor    |    04 Noi 2020   •   22:05

"În urma unor analize periodice pe care le-am făcut în cursul acestei zile, în această seară am primit rezultatul ultimului test pentru diagnosticarea COVID - 19 și, din nefericire, acesta a fost unul pozitiv. Din clipa în care am aflat rezultatul testului am urmat toți pașii ceruți de protocol. În acest moment m-am izolat la domiciliu, mă simt bine, nu prezint simptome specifice și am încredere că, în cele din urmă, totul va bine. Va urez multă sănătate, tuturor", a scris Lucian Bode, pe Facebook.

La începutul săptămânii și Ministrul Economiei, Virgil Popescu, fusese depistat pozitiv cu SARS-CoV-2.

sursa: Facebook

Lucian Bode s-a întâlnit, miercuri, cu câteva ore înainte să afle rezultatul testului, cu ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman. 

"Relația României cu Statele Unite ale Americii este foarte puternică!
La împlinirea unui an de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, astăzi, am avut onoarea să primesc la sediul Ministerului, vizita Excelenței Sale Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România. Cu această ocazie, i-am mulțumit personal pentru prietenie și sprijinul nemijlocit, asigurându-l totodată de angajamentul ferm al României pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.

Am abordat astăzi subiecte de interes deosebit, ca de exemplu dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, mobilitatea militară, precum și implementarea tehnologiilor 5G în România. Salut sprijinul partenerilor noștri în aprofundarea acestor teme strategice.

Apreciez foarte mult dialogul avut cu Excelența Sa pentru amplificarea cooperării transatlantice și sunt convins că Statele Unite vor avea mereu în România un aliat strategic de nădejde.
Parteneriatul strategic dintre noi este fundamental și se bazează pe încredere și angajamente comune solide. Pentru mine, relația cu Statele Unite a fost întotdeauna foarte specială. Ca prieteni și aliați ne confruntăm cu provocări comune și acționăm împreună pe foarte multe paliere, ca parte a angajamentului nostru pentru pace, securitate și prosperitate. Rezultatele concrete, recente, stau mărturie în acest sens", a scris Lucian Bode, pe Facebook.

sursa: Facebook/ Lucian Bode

×
Subiecte în articol: Lucian Bode
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close