Antena 3 CNN Actualitate Lúcio, fostul căpitan al Braziliei, dus de urgenţă la spital cu arsuri multiple după un accident domestic

Lúcio, fostul căpitan al Braziliei, dus de urgenţă la spital cu arsuri multiple după un accident domestic

Alina Drăguşin
<1 minut de citit Publicat la 18:49 17 Mai 2025 Modificat la 18:50 17 Mai 2025
poza cu Lucio, pe terent alaturi de  Cristiano Ronaldo pe 25 iunie 2010 in Durban, South Africa
Lúcio a jucat la Inter Milano, alături de românul Cristian Chivu. Sursa foto: Getty Images

Fostul internaţional brazilian Lucimar da Silva Ferreira "Lúcio", câştigător al Cupei Mondiale de fotbal cu Selecao în 2002 şi căpitan de lungă durată al naţionalei ţării sale, a fost spitalizat cu arsuri pe diferite părţi ale corpului, după un accident domestic, au anunţat surse medicale, citate de EFE, potrivit Agerpres.

Lúcio, fostul fundaş central al unor cluburi precum Bayern München şi Inter Milano, este "stabil, conştient şi sub îngrijirea unei echipe multiprofesionale", care îi asigură un tratament medical specializat pentru arsuri, potrivit spitalului din Brasilia în care este internat. Raportul centrului medical din capitala Braziliei nu dezvăluie gravitatea arsurilor sau zonele corpului afectate.

Campionul mondial, în vârstă de 47 de ani, s-a retras din fotbalul profesionist în 2019, după ce a evoluat la cel mai înalt nivel în fotbalul european în cursul carierei sale, la echipele germane Bayer Leverkusen şi Bayern Munchen, precum şi la cluburile italiene Juventus Torino şi Inter Milano.

Pe lângă titlul de campion mondial din 2002, Lúcio a câştigat două Cupe ale Confederaţiilor cu selecţionata Braziliei şi Liga Campionilor în 2010, cu Inter Milano, alături de românul Cristian Chivu.

×
x close