Antena 3 CNN Actualitate Lucrările la tronsonul Turda?Gilău al autostrăzii Transilvania, finalizate pe 1 decembrie

Lucrările la tronsonul Turda?Gilău al autostrăzii Transilvania, finalizate pe 1 decembrie

Lucrările la tronsonul Turda?Gilău al autostrăzii Transilvania, finalizate pe 1 decembrie
Sursa foto: autostrada
29 Noi 2009   •   22:33

Primul tronson din Autostrada Transilvania, între Turda şi Gilău, va fi deschis pe 1 decembrie. Compania Bechtel spune ca în protocolul semnat în primăvara acestui an între antreprenor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale "este precizat că noi trebuie sa finalizăm, până la sfârşitul anului, numai elementele principale ale tronsonului Turda-Gilău".

Cei 42 de km de autostradă vor funcţiona, de fapt, doar ca variantă de ocolire a Clujului. Din peste 2.000 de kilometri de autostradă cât ar trebui să aibă România, avem mai puţin de 300.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare, Radu Berceanu promitea realizarea a 100 de kilometri de autostradă. După câteva luni de guvernare, ministrul şi-a dat seama că nu are bani suficienţi pentru finalizarea proiectului. ?În 2009, mi-am propus să finalizez 100 de kilometri de autostradă, dar nu prea mi-a reuşit. Poate vor fi gata 75% din ei", spune Berceanu, citat de Evenimentul Zilei.

Din Autostrada Transilvania sunt gata numai 42 de km care, pornesc de lângă Turda, din apropierea unui câmp toxic, ce tocmai a fost decontaminat şi se termină la Gilău, pe marginea Someşului. Astfel, autostrada va funcţiona ca o centură ocolitoare a oraşului Cluj-Napoca.

A3 ar trebui să facă legătura cu vestul Europei. Deocamdată, principalii beneficiari vor fi şoferii aflaţi în tranzit, care în aproximativ 30 de minute vor parcurge "insula" de autostrada.

Costurile tronsonului au fost însă exorbitante. Autostrada a ajuns să coste 5,6 miliarde de euro, faţă de 2,4 miliarde de euro, cât era preconizat în anul 2004. Sumele alocate iniţial pentru acest proiect au fost suplimentate de mai multe ori. Numai bugetul stabilit în acest an depăşeşte 300 milioane de euro. Pentru un singur kilometru de autostradă s-au plătit aproximativ 13 milioane de euro, un preţ care autostrăzile din România să fie cele mai scumpe din Europa.

Ministrul demis al Transporturilor nu ezită să facă însă alte promisiuni. Ministerul Transporturilor estimează că alţi 42 de kilometri, de această dată din autostrada Bucureşti ? Ploieşti vor fi inauguraţi în iulie 2010, iar alţi 13 kilometri în decembrie anul viitor. Iar în 2013 va fi gata toată autostrada Transilvania.

Antena 3

×
Subiecte în articol: lucrari autostrada Transilvania
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close