Antena 3 CNN Actualitate Orban, atac la adresa CCR: Iată că însăși Curtea Constituțională s-a compromis

Orban, atac la adresa CCR: Iată că însăși Curtea Constituțională s-a compromis

Curtea Constituțională trebuie să își recunoască vina „atât în mod declarativ, cât și în mod formal”, spune Ludovic Orban după decizia CEDO în cazul Laurei Codruța Kovesi.

Orban, atac la adresa CCR: Iată că însăși Curtea Constituțională s-a compromis
Sursa foto: hepta
05 Mai 2020   •   13:17

Avem confirmarea de la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului a faptului că în Curtea Constituțională a României deciziile luate au avut alte considerente decât cele care ar trebui să privească legea fundamentală. Decizia de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi a fost luată de CCR pe baza unor „umori și raportări subiective, dominate de influența de la acel moment a lui Liviu Dragnea și a PSD”.

A existat la nivel politic un subiect tabu legat de punerea în discuție a deciziilor Curții Constituționale, în sensul de a nu aduce atingere credibilitatea unei instituții fundamentale în statul român, fiind obligați la respectarea deciziilor chiar și atunci când le-am considerat nedrepte, susține Orban.

„Iată că însăși Curtea Constituțională s-a compromis, prin propriile decizii luate care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest fapt afectează grav credibilitatea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului român, iar de acest lucru se fac responsabili judecătorii CCR care au hotărât că pot decide în locul Președintelui României. Din păcate, nu a fost singura decizie discutabilă, contaminată de influența nefastă a PSD, a lui Liviu Dragnea și a acoliților săi care încă populează politica românească. Reamintesc numai episodul legat de modificarea Legilor justiției și refuzul de a sesiza și apoi de a ține cont de punctele de vedere ale Comisiei de la Veneția”, afirmă acesta.

Orban consideră „imperativ” ca judecătorii CCR să reanalizeze și să revizuiască decizia referitoare la obligarea președintelui României de a emite un decret întocmai cum consideră Curtea Constituțională, întrucât aceasta reprezintă o intruziune de neacceptat în atribuțiile șefului statului.

„Consider imperativ ca din partea Curții Constituționale să existe o recunoaștere a culpei atât în mod declarativ, cât și în mod formal. România are nevoie de o Curte Constituțională credibilă, nu de un număr de indivizi care se află în permanentă complicitate cu PSD. În același timp, PSD se face vinovat de condamnarea României la CEDO, de punerea la colț într-un mod complet nedrept. Toți aceia din PSD care au pledat cauza lui Liviu Dragnea, au militat împotriva statului de drept și a independenței justiției, astăzi trebuie să părăsească scena politică, întrucât acum este dincolo de orice dubiu faptul că au prejudiciat grav imaginea României și nu au nicio legătură cu interesele cetățenilor acestei țări”, arată Orban.

Acesta adaugă că nu vrea să se uite scenele din Parlamentul European, unde reprezentanții PSD „făceau România de râs, atunci când PNL milita pentru preluarea de către Laura Codruța Kovesi a poziției de procuror-șef european”.

„PNL nu a fost doar în situația de a susține un candidat român pentru o poziție extrem de importantă la nivel european, dar în același timp a trebuit să combată și să demonteze dezinformările grosiere ale PSD și acoliților săi orientate împotriva unui român”, adaugă liderul liberal.

În opinia acestuia, decizia CEDO arată clar necesitatea unei reanalizări a modului în care se compune și funcționează Curtea Constituțională, astfel încât derapajele să fie evitate.

Sursă: Mediafax

×
Subiecte în articol: CCR Ludovic Orban
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close