Antena 3 CNN Actualitate Lumea lui Mircea Badea. Dacă decid să intervin într-un conflict, mă duc şi dau din prima, cât pot (VIDEO)

Lumea lui Mircea Badea. Dacă decid să intervin într-un conflict, mă duc şi dau din prima, cât pot (VIDEO)

Lumea lui Mircea Badea. Dacă decid să intervin într-un conflict, mă duc şi dau din prima, cât pot (VIDEO)
07 Feb 2010   •   23:56

?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În gura presei. Este lumea lui Badea.



Implicarea în conflictele de stradă a fost unul dintre subiectele dezbătute de Mircea Badea în ediţia de duminică a emisiunii sale. În opinia sa, în momentul în care eşti martorul unui astfel de incident ai la dispoziţie două opţiuni: fie îţi vezi de treaba ta, fie acţionezi. Dacă alegi să acţionezi, însă, trebuie să fii pregătit şi să duci treaba până la capăt.

"Există două posibilităţi când vezi un conflict pe stradă, când vezi că doi cetăţeni se bat: A - îţi vezi de treaba ta. B - decizi că trebuie să faci ceva în legătură cu asta. Dacă decizi să faci ceva în legătură cu asta, trebuie să fii pregătit să faci. În primul rând psihic (...) Este punctul meu de vedere. Eu cred că am dreptate. Să mă duc între ei să-i despart e greşit. Sunt 99% şanse ca eu să o iau foarte rău, sau chiar să fiu omorât (...) În momentul în care mă decid că este treaba mea şi intervin într-un conflict, mă duc şi dau din prima, cât pot", este de părere Mircea Badea.






Vedeţi înregistrările emisiunii În gura presei


Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3

Antena3.ro

Mircea Badea,In Gura Presei

×
Subiecte în articol: Mircea Badea În gura presei
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close