Antena 3 CNN Actualitate Luna iunie va urca în top 5 cele mai ploioase luni din istoria măsurătorilor meteorologice

Luna iunie va urca în top 5 cele mai ploioase luni din istoria măsurătorilor meteorologice

Meteorologii au prelungit avertizarea de cod portocaliu până mâine dimineaţă. Ploile torenţiale vor pune stăpânire în continuare pe toată România. Acest lucru va creşte pericolul de inundaţii, mai ales în zonele unde s-au depăşit deja 200 l/mp. În acest context, specialiştii ANM spun că luna iunie va urca în top 5 cele mai ploioase luni din istoria măsurătorilor meteorologice.

Luna iunie va urca în top 5 cele mai ploioase luni din istoria măsurătorilor meteorologice
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iun 2020   •   16:20

Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a intervenit în direct prin telefon la Antena 3, unde a vorbit despre precipitaţiile care vor avea loc în următoarea perioadă.

''Informaţiile la acest moment indică pentru săptămâna 22-29, cantităţi excedentare în aproape toată ţara care s-au şi confirmat. Săptămâna 29 iunie-6 iulie, un semnal pentru precipitaţii peste normele climatologice ale acestei săptămâni în regiunile intracarpatice.

Regimul de temperaturi de vineri va fi în creştere. Vorbim de temperaturi maxime care în bună parte din ţară vor depăşi 32, posibil 33 grade Celsius şi chiar primele zile din luna lui cuptor, când vom vorbi şi despre temperaturi în creştere, manifestările de instabilitate atmosferică accentuată'', a spus Elena Mateescu, directorul ANM.

×
Subiecte în articol: meteorologi Elena Mateescu
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close