Antena 3 CNN Actualitate Mafia cărnii: Cumpără animale moarte sau sau bolnave şi le distribuie carnea în magazine

Mafia cărnii: Cumpără animale moarte sau sau bolnave şi le distribuie carnea în magazine

Mafia cărnii: Cumpără animale moarte sau sau bolnave şi le distribuie carnea în magazine
Sursa foto: Foto: Intact Images
18 Oct 2010   •   20:54

Mare grijă când daţi de carne surprinzător de ieftină prin magazine. S-ar putea să coste mai mult decât sunteţi pregătiţi să daţi, iar ce economisiţi veţi plăti la doctor. Reporterii Observatorului au dat de urma unei reţele care cumpără animale moarte şi apoi le distribuie prin magazine. Reportajul a fost realizat cu camera ascunsă.

De regulă, carne provenită de la animale bolnave găseşti în satele din jurul Bucureştiului. Nu e nevoie să cauţi mult. Este suficient să baţi la o poartă că să primeşti îndrumări.

Mafia celor care intermediază carne de la animale moarte sau bolnave este foarte bine organizată şi încrezătoare în puterile ei. Afacerile se fac la drumul mare.

Şi chiar dacă animalul care este de vânzare a murit de câteva zile, ei ştiu exact ce au de făcut. Se ocupă de tot. De la jupuit, tranşat, transport, până la comercializarea în târguri, restaurante, la grătarele cu mici de pe marginea drumurilor sau în magazine care se pretează să vândă asemenea carne.

Nici pentru cei care doresc să cumpere carne mai ieftina nu este mai greu. Cine vrea să cumpere trebuie doar să ceară. Vânzătorii înţeleg imediat despre ce este vorba şi dacă au, o vând. Nu-i interesează unde ajunge.

Amestecată şi aruncată pe grătarele de mici de pe marginea drumurilor, la carmangerii obscure sau în pieţele unde se cauta doar carne ieftină, pentru ei este totuna: important este să o vândă.

Lista de boli e lungă. Salmonella, bruceloza sau chiar anthraxul, sunt printre cele mai grave care se transmit de la animal la om. Iar consecinţele pot fi fatale.

 





×
Subiecte în articol: scandal carne
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close