Antena 3 CNN Actualitate Magdalena Şerban i-a adresat o întrebare primei fete pe care a împins-o la metrou, dar care a reuşit să se salveze. Ce a fost curioasă să afle

Magdalena Şerban i-a adresat o întrebare primei fete pe care a împins-o la metrou, dar care a reuşit să se salveze. Ce a fost curioasă să afle

Magdalena Şerban i-a adresat o întrebare primei fete pe care a împins-o la metrou, dar care a reuşit să se salveze. Ce a fost curioasă să afle
de S.T.    |    12 Sep 2018   •   17:24

Tânăra care a fost împinsă pe peronul staţiei Costin Georgian de Magdalena Şerban a declarat, miercuri, în faţa instanţei, că de la acest incident are coşmaruri, şi că viaţa ei s-a schimbat foarte mult din decembrie 2017 şi până în prezent.

După audierea Alexandrei Costache, judecătoarea i-a oferit dreptul inculpatei Magdalena Şerban de a-i adresa o întrebare părţii vătamate, iar spre suprinderea audienţei, femeia acuzată de omor calificat s-a ridicat în picioare, acceptând să adreseze o întrebare: „Vreau să o întreb (pe Alexandra Costache, n.r.) dacă este aşa de panicată şi zice că are atâta durere, cum de a reuşit să-şi păstreze bărbatul şi serviciul?”.

Întrebarea a fost însă respinsă de judecătoare, la cererea procurorului de caz şi a avocatului părţii vătămate.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close