Antena 3 CNN Actualitate Magistraţii îşi iau case pe banii românilor. Ce tertip au găsit

Magistraţii îşi iau case pe banii românilor. Ce tertip au găsit

Magistraţii detaşaţi în ţară, procurori, judecători, dar şi personalul auxiliar, vor putea să-şi acopere ratele la locuinţă din banii de chirie primiţi de la stat. Iată cum.

Magistraţii îşi iau case pe banii românilor. Ce tertip au găsit
de Vasile Marcu    |    25 Sep 2022   •   19:34

Măsura, venită de la parlamentarii liberali, a fost votată de Senat cu 77 voturi pentru, 35 împotrivă şi două abțineri şi urmează să ajungă la Camera Deputaţilor.

Câţi bani înseamnă de la bugetul de stat

Pentru buget nu este o cheltuială în plus pentru că aceşti bani sunt deja daţi pentru chirii. Acum s-a extins posibilitatea pentru a fi folosiți inclusiv pentru rate la locuință.

„Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistrații-asistenți care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuinţe, beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului”, prevede proiectul propus încă din luna aprilie pentru dezbatere în Parlament care poate fi consultat integral AICI.

„Independența justiției” și „loializarea magistraților” au fost argumentele invocate de cei 22 de semnatari, dintre care 21 de parlamentari de la PNL și unul de la UDMR.

"Independenta justiției presupune şi asigurarea tuturor condițiilor necesare magistraților pentru ca aceştia să-şi poată desfășura activitatea la cel mai ridicat grad de profesionalism şi independența". (...)

"Având în vedere realitățile societății actuale, precum deficitul major de personal din primele instanțe şi parchete, la momentul actual este necesară instituirea unor prevederi legale care să asigure loializarea magistraților", se arată în expunerea de motive la inițiativa legislativă care poate fi citită integral AICI

×
Subiecte în articol: magistrati case banii
Parteneri
Averea lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL
x close