Antena 3 CNN Actualitate Magistrații vâlceni intră în grevă

Magistrații vâlceni intră în grevă

Magistrații vâlceni intră în grevă
09 Sep 2016   •   17:06

Magistraţii din Râmnicu Vâlcea vor intra de luni în grevă, urmând să soluţioneze doar cazurile urgente, a hotărât Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat remis astăzi către Agerpres şi semnat de preşedintele instituţiei, Bogdan Mateescu. 

Magistraţii sunt nemulţumiţi de aplicarea discriminatorie a actelor normative privind salarizarea și susţin că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, creează tensiuni în sistemul judiciar prin neaplicarea de îndată, în spiritul şi litera legii, a OUG 20/2016. În comunicat se arată că sistemul judiciar se confruntă cu deficit de personal, ca urmare a intrării în vigoare a noilor Coduri şi a adoptării unor acte normative succesive care au determinat creşterea volumului de muncă, însă obligaţia de suplimentare a schemelor de personal asumată de statul român nu a fost îndeplinită. 

Demnitarii vâlceni consideră că 'întreaga activitate a ministrului Justiţiei s-a axat în principal pe alte aspecte decât problemele cu care se confruntă în mod real sistemul instanţelor de judecată la fiecare nivel de jurisdicţie şi că, în materie salarială, gestionarea situaţiei a fost neprofesionistă, interpretând, de-a lungul timpului, cu totul singular prin raportare la ceilalţi ordonatori de credite, actele normative incidente, întotdeauna în defavoarea judecătorilor". Printre revendicările exprimate de magistraţi se numără şi cea ca ministrul Justiţiei să-şi dea demisia.

De asemenea, solicită public Guvernului să emită acte normative doar cu respectarea normelor constituţionale şi să aplice nediscriminatoriu actele normative pentru toţi destinatarii lor. 

În comunicat se precizează că începând cu data de 12 septembrie 2016 şi până la dispoziţiile contrare, magistraţii vâlceni se vor ocupa de soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, respectiv cele cu arestaţi preventiv sau la domiciliu, cele ce vizează măsurile procesuale în materie penală şi cele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, iar în materie civilă, cele privind ordonanţele preşedinţiale, cererile de suspendare provizorie a executării silite, cererile de emitere a ordinelor de protecţie şi cererile vizând internarea nevoluntară.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Valcea grevă magistrati salarizare
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close