Antena 3 CNN Actualitate MAI, chemat ca parte responsabilă civilmente în cazul atacului armat de la Perla

MAI, chemat ca parte responsabilă civilmente în cazul atacului armat de la Perla

MAI, chemat ca parte responsabilă civilmente în cazul atacului armat de la Perla
Sursa foto: Foto: e-stireazilei.ro
19 Apr 2012   •   18:15

Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost chemat ca parte responsabilă civilmente în cazul atacului armat de la coaforul Perla din Bucureşti, la solicitarea uneia dintre părţile civile, informează Mediafax.

"Până în acest moment solicitarea nu a fost motivată", a precizat, într-un comunicat de presă, Biroul de presă al Ministerului Public.

Partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să răspundă din punct de vedere civil pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului.

Persoana, care deţine această calitate în cadrul procesului penal, va răspunde pentru sau alături de învinuit/inculpat la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii.

Surse judiciare au declarat că cererea de introducere ca parte responsabilă civilmente a MAI vine după ce şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a afirmat că agentul Gheorghe Vlădan nu avea un aviz psihologic pentru a deţine arma.

"Sigur în acest caz vom găsi vinovaţii. Noi, în calitate de şefi nu putem să verificăm fondul unui dosar, tot ceea ce facem este sub procuror. Vă asigur că am văzut dosarul, sunt şapte file la dosar şi lipsesc trei dintre ele. Vă asigur că nu exista niciun fel de aviz psihologic la dosar, ci doar cel de la medicul de familie. Dacă apare acest aviz şi dacă acest aviz este real şi este din 2010, pot să vă spun sigur că îmi dau demisia", a declarat Liviu Popa.

 De asemenea, procurorii au dispus extinderea cercetărilor faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
   
În 5 martie, în jurul orei 17.30, Vlădan şi-a împuşcat mortal soţia şi pe o colegă a acesteia, în coaforul unde femeile lucrau, agentul rănind totodată şi alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului.
   
În aceeaşi zi, după ora 14.00, potrivit şefului Poliţiei Române, Liviu Popa, agentul Vlădan fusese citat telefonic să se prezinte la Secţia 14, unde soţia sa îl reclamase în data de 1 martie pentru ameninţări.

×
Subiecte în articol: proces MAI
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close