Antena 3 CNN Actualitate Mai puține TIR-uri pe șoselele din România. Mărfurile, transportate pe calea ferată sau pe apă

Mai puține TIR-uri pe șoselele din România. Mărfurile, transportate pe calea ferată sau pe apă

Sorin Grindeanu a declarat că decarbonizarea sectorului de transporturi va presupune şi migrarea transportului rutier către sistemele verzi, prietenoase cu mediul.

Mai puține TIR-uri pe șoselele din România. Mărfurile, transportate pe calea ferată sau pe apă
Sursa foto: Getty Images | Dan Kitwood / Staff
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Oct 2023   •   15:08

Prezent la evenimentul "Schimbări climatice şi dezvoltare: perspective pentru România” de la Palatul Cotroceni, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor,  a subliniat că România este ferm angajată în procesul de decarbonizare a transporturilor.

"Cu siguranţă, impactul produs de schimbările climatice este unul generalizat, pentru că nicio naţiune sau ţară nu sunt scutite de efectele acestor schimbări.

Furtunile violente, inundaţiile, valurile de căldură sau incendiile de vegetaţie demonstrează impactul negativ al schimbărilor climatice, fapt care se răsfrânge şi asupra infrastructurii, indiferent de modul de transport, fie că vorbim de rutier, feroviar, aerian sau naval.

În ceea ce priveşte sectorul transporturilor, obiectivul principal pentru toate ţările este de a oferi un cadru legal necesar şi de a lua măsurile esenţiale pentru a permite o tranziţie rapidă, durabilă şi eficientă de la autovehiculele care utilizează motoare cu ardere internă şi aeronavele şi navele care utilizează combustibili fosili la autovehiculele ecologice, avioane, trenuri şi nave care utilizează electricitatea şi sau alţi combustibili din surse regenerabile”, a explicat Sorin Grindeanu, marţi, la Cotroceni. 

Citește și: Înmatricularea autovehiculelor se va suspenda dacă șoferii fac această greșeală! Schimbare majoră a Codului Rutier

De asemenea, ministrul a precizat că decarbonizarea sectorului de transporturi se va baza şi pe migrarea transportului rutier către sistemele verzi, cum ar fi cel realizat pe calea ferată sau naval. 

"Trebuie să ne asigurăm că ne aliniem infrastructura la tranziţia către verde, că devenim parte a lanţurilor valorice globale verzi şi că ne angajăm cu succes în producţia de bunuri şi servicii verzi. România este pe deplin angajată în procesul de decarbonizare a transporturilor.

Acest lucru implică în continuare derularea unui mix de stimulente fiscale privind combustibilul, circulaţia şi înmatricularea vehiculelor, vizând şi piaţa de import second-hand, la pachet cu acţiunile de reglementare.

Decarbonizarea sectorului de transporturi se va baza şi pe migrarea transportului rutier către sistemele verzi, cum ar fi cel pe calea ferată sau naval.

Totodată, accelerarea investiţiilor, implementarea tehnologiilor existente şi încurajarea schimbărilor de comportament pot să contribuie la reducerea emisiilor din transporturi şi contribuie la punerea acestui sector extrem de important în economia fiecărui stat pe calea decarbonizării.

În acest context, putem să vorbim în special de investiţii extrem de importante în infrastructura feroviară, în achiziţia de material rulant nou pentru calea ferată sau dezvoltarea porturilor”, a completat Grindeanu. 

Garnituri electrice noi pentru calea ferată

"Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are deja semnat contractul pentru achiziţie de material rulant nou, prietenos cu mediul, şi aşteptăm venirea celor 62 de garnituri electrice pentru calea ferată.

Achiziţii de material rulant nou pentru calea ferată n-au mai fost făcute în România din 2005. S-au obţinut, de asemenea, încă 470 de milioane de euro din fondul de modernizare pentru noi achiziţii de rame electrice de scurt parcurs, care vor circula pe 11 rute feroviare”, a continuat ministrul.

Grindeanu a vorbit şi despre dezvoltarea infrastructurii de transport, parte a Master Planului General de Transporturi.

"De asemenea, în completarea acestui Master Plan de Transporturi s-a venit cu un document foarte important, şi anume Planul Investiţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport 2022 - 2030, care reprezintă o actualizare a acestui Master Plan de Transport.

În încheiere, pot să vă spun că vom continua să progresăm până la ţinta propusă şi prin strategia pe termen lung privind schimbările climatice, apreciind în acelaşi timp că acest lucru este destul de dificil în condiţiile actuale, spre deosebire de Fit for 55, unde obiectivele au fost atinse în mare parte deja, conform acestui raport al Băncii Mondiale, motiv pentru care se vor depune eforturi susţinute pentru identificarea de soluţii, metode fezabile pentru a ajunge la acelaşi nivel cu statele membre ale Uniunii Europene”, a conchis Sorin Grindeanu, potrivit ziare.com.

×
Subiecte în articol: Sorin Grindeanu transporturi
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close