Antena 3 CNN Actualitate Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine joi într-o vizită de lucru în România

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine joi într-o vizită de lucru în România

Maia Sandu, se va întâlni joi la Palatul Cotroceni cu Klaus Iohannis. Cei doi șefi de stat vor discuta proiecte comune de interes strategic, aderarea R. Moldova la UE, precum și despre războiul din Ucraina.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine joi într-o vizită de lucru în România
Sursa foto: Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Alexandra Dima    |    22 Feb 2023   •   11:41

Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi joi, 23 februarie 2023, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei de lucru pe care aceasta o efectuează în țara noastră la invitația Președintelui României, anunță Administrația Prezidențială.

„Consultările politice ale președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral și european, precum și al susținerii clare și ferme a României pentru Republica Moldova și pentru reziliența sa. În cadrul discuțiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, potrivit unui comubnicat de presă.

De asemenea, potrivit sursei citate, cei doi președinți vor avea un schimb de opinii privind „provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina”.

×
Subiecte în articol: Moldova România Maia Sandu Klaus Iohannis
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close