Antena 3 CNN Actualitate Mama Monicăi Gabor a murit în urma unui incident petrecut la Peştera Polovragi

Mama Monicăi Gabor a murit în urma unui incident petrecut la Peştera Polovragi

Mama Monicăi Gabor a murit în urma unui incident petrecut la Peştera Polovragi
de M.T.    |    22 Aug 2013   •   14:23

Mama Monicăi Gabor, Veronica Bulai (54 de ani),  a murit joi, în timp ce vizita Peştera Polovragi, aflată în judeţul Gorj.

Din primele informaţii, se pare că mama vedetei ar fi fost lovită în cap de o bucată de stâncă desprinsă de pe versant.

Femeia nu a mai putut fi resuscitată de echipajul medical ajuns la faţa locului, ea decedând pe loc.

O anchetă este în desfăşurare pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs accidentul.

„La faţa locului locului s-au deplasat două ambulanţe, una dintre ele SMURD, şi s-a constatat decesul persoanei. Aceasta suferise un traumatism cranio-cerebral deschis”, a declarat Jeana Prejbeanu, medicul care a confirmat decesul, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Veronica Bulai făcea parte dintr-un grup de 17 turişti din judeţul Bacău, acesta deplasându-se pe un drum forestier, Cheile Olteţului, şi având ca obiectiv vizitarea Peşterii Polovragi, a declarat pentru Antena 3 purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian.

Incidentul s-a produs la o distanţă de aproximativ 50 de metri de intrarea în peşteră.

Mama Monicăi Gabor a fost singura victima, restul persoanelor din grupul de turişti fiind în siguranţă.



×
Subiecte în articol: monica gabor accident deces
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close