x close

MApN: 1.450 de militari mobilizaţi pentru 25 de misiuni de intervenţie

de Antena3.ro    |    11 Feb 2012   •   19:15
MApN: 1.450 de militari mobilizaţi pentru 25 de misiuni de intervenţie 429 Foto: schmenzer.com

   
MApN a anunţat sâmbătă că 1.450 de militari cu 76 mijloace tehnice participă la 25 de misiuni de intervenţie în judeţele din Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.
   
"Unităţile militare nu au nevoie de alte aprobări, de la centru, pentru a acţiona. Ordinul meu este foarte clar şi a fost transmis din timp în toate garnizoanele: Armata va acţiona de urgenţă, ori de câte ori va fi nevoie, pentru salvarea vieţilor oamenilor şi a avutului personal", a declarat ministrul Gabriel Oprea. Acesta a adăugat că armata este pregătită să intervină, la solicitarea autorităţilor publice centrale şi locale din zonele afectate de viscol şi ninsorile abundente, pentru salvarea vieţilor puse în pericol, pentru distribuirea de alimente şi bunuri de strictă necesitate şi pentru deszăpezirea căilor de acces.
   
Ministrul Apărării a făcut, sâmbătă, o vizită de lucru, împreună cu primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor Gabriel Berca, în localităţi din judeţele Vrancea şi Buzău, pentru evaluarea situaţiei şi a modului în care forţele de intervenţie acţionează pentru ajutorarea populaţiei. Până în prezent au fost efectuate 15 transporturi, cu elicoptere IAR-330 Puma, cu peste 15 tone de produse alimentare, către localităţi izolate din judeţele Brăila, Ialomiţa, Vrancea şi Buzău.
   
În judeţul Vrancea, în localităţile Bordeşti, Dumitreşti, Chiojdeni şi Jitia, detaşamente de militari de la Comandamentul Logistic Întrunit au transportat sămbătă 5 tone de materiale de primă necesitate şi alimente, iar în localităţile Reghiu şi Sihlea, alte 3,5 tone.

Militari de la Brigada 8 LAROM, Brigada 282 Infanterie Mecanizată şi Brigada 1 Mecanizată acţionează pentru deszăpezirea căilor de comunicaţii în zona localităţilor Dumitreşti, Dumbrăveni, Căiata şi Bogza, cu autocamioane DAC, autovehicule blindate VAMTAC şi o maşină blindată pe şenile pentru evacuare medicală. 

În judeţul Buzău, detaşamente de militari din Divizia 2 Infanterie şi din Brigada de Informaţii Militare acţionează pentru deszăpezirea căilor de acces şi ajutorarea persoanelor sinistrate din zona localităţilor Vadu Paşii, Săgeata, Râmnicelu şi Boldu, cu autocamioane DAC şi mijloace tehnice de deszăpezire. Un detaşament de militari din Batalionul 3 Geniu continuă să acţioneze pentru deszăpezirea căilor de acces în zona localităţii Poşta Câlnău.
   
În judeţul Ialomiţa, militari din Divizia 1 Infanterie acţionează cu două detaşamente, în localităţile Axintele, Sfântu Gheorghe şi Malu, pentru deblocarea căilor de acces şi deszăpezirea locuinţelor.
   
În judeţul Brăila, militari din Brigada 10 Geniu transportă apă şi alimente pentru locuitorii din comunele Frecăţei şi Măraşu.
   
Pentru a veni în sprijinul populaţiei aflate în dificultate din localităţile izolate de ninsoare, Ministerul Apărării Naţionale a deschis, sâmbătă, centre de colectare de alimente neperisabile, în municipiile Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Craiova, Brăila şi Bacău, unde cetăţenii pot face donaţii, sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 şi 20.00. La Bucureşti, la centrul deschis pe platoul din faţa Universităţii Naţionale de Apărare, au fost colectate până sâmbătă, la ora 16.00, peste 15 tone de alimente şi materiale de strictă necesitate donate de bucureşteni. Autocamioane ale Comandamentului Logistic Întrunit transportă în cursul serii aceste ajutoare către localităţile Săgeata, Vadu Paşii, Valea Râmnicului şi Podgoria din judeţul Buzău.
   
Agenţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări de vreme rea în ţară. Mai exact, începând de duminică, de la ora 18:00, până pe data de 14 februarie, ora 14:00, au fost anunţate mai multe coduri pe regiuni.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati