Antena 3 CNN Actualitate Cardurile de energie. Marcel Boloş explică de ce au fost excluse anumite persoane din lista de beneficiari

Cardurile de energie. Marcel Boloş explică de ce au fost excluse anumite persoane din lista de beneficiari

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:11 18 Feb 2023 Modificat la 00:15 19 Feb 2023

Ministrul Marcel Boloș a declarat, la Antena 3 CNN, că plata facturilor cu cardurile de la stat se poate face începând de luni.

De asemenea, ministrul a explicat de ce au fost excluse anumite persoane din lista de beneficiari.

"Toți cei care au avut o situație locatară clară au primit cardurile, iar de luni începe plata.

Sunt și persoane care au fost excluse din lista de beneficiari, pentru că trăiesc împreună cu locatari care depășesc nivelul mediu de venit de 2.000 de lei.

Cei care nu au o situație locatară clară au trecut printr-o etapă de verificare, pe care sper că o vom finaliza până la sfârșitul lunii februarie, astfel încât să distribuim toate cardurile.

Citește și: Ce salariu are Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene: "Pe mâncare dau 3.000 de lei lunar"

Avem bugetul asigurat, iar plățile se pot face începând de luni.

Oamenii au la dispoziție trei variante pentru plata facturilor, anume la oficiul poștal, la poștaș sau prin plata electronică", a declarat ministrul Marcel Boloș, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.

De asemenea, ministrul a prezentat modalitatea în care vor fi folosite cardurile în zonele în care nu există acces la internet.

"Poștașul va avea cu el factura fiscală, chitanța și dovada serviciilor de mandat poștal și le va completa de mână.

Când se va întoarce la oficiul poștal, acesta va introduce datele notate în sistemul informatic", a explicat Marcel Boloș.

×
x close