Antena 3 CNN Actualitate Marcel Vela, după ploile torențiale care au afectat mai multe județe: Riscam să avem victime, dar am reușit să le salvăm

Marcel Vela, după ploile torențiale care au afectat mai multe județe: Riscam să avem victime, dar am reușit să le salvăm

Marcel Vela, ministrul de Interne, se află în județul Caraș-Severin pentru a evalua pagubele provocate de ploile torențiale din ultimele zile. Vela a spus că autoritățile au avut în plan, joi seara, evacuarea a 500 de persoane din cauza inundațiilor.

Marcel Vela, după ploile torențiale care au afectat mai multe județe: Riscam să avem victime, dar am reușit să le salvăm
Sursa foto: Hepta
19 Iun 2020   •   14:35

„Riscam să avem victime. Am trecut cu bine peste această provocare”, a precizat ministrul.

Vela a transmis că se intervine în 10 județe și că județul Caraș-Severin nu e singurul afectat.

„Am văzut râul Timiș care a depășit cotele de inundație, a avut un debit foarte mare, au fost inundate unele locuințe, terenuri agricole. Sunt situații în care ieri, de exemplu, riscam să avem victime, au rămas 20 de persoane izolate și am reușit să le salvăm”, a afirmat Vela.

Pagubele produse de ploi vor fi evaluate în fiecare județ, Guvernul urmând să ajute persoanele grav afectate.

Marcel Vela, după ploile torențiale care au afectat mai multe județe: Riscam să avem victime, dar am reușit să le salvăm

×
Subiecte în articol: Timis Caras-Severin Marcel Vela
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close