Antena 3 CNN Actualitate Mărgăritescu va fi cercetat în libertate, pentru că este "fotbalist într-un campionat în desfăşurare"

Mărgăritescu va fi cercetat în libertate, pentru că este "fotbalist într-un campionat în desfăşurare"

Mărgăritescu va fi cercetat în libertate, pentru că este "fotbalist într-un campionat în desfăşurare"
Sursa foto: Foto: Mediafax
27 Apr 2011   •   20:31

Dinamovistul Andrei Mărgăritescu a scăpat de arest pentru că este fotbalist şi joacă într-un campionat aflat în desfăşurare.

Tribunalul Bucureşti a decis cercetarea în libertate a dinamovistului Andrei Mărgăritescu pentru că acesta nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pentru că are referinţe personale bune şi pentru că este "fotbalist, într-un campionat în desfăşurare", se arată în motivarea instanţei. Magistraţii au ţinut cont şi de faptul că jucătorul nu are antecedente penale, are o familie organizată, este sportiv de performanţă, selecţionat în echipa naţională a României.

Totuşi, magistraţii spun că la dosar există indicii temeinice de săvârşire a faptei. În urmă cu o săptămână, jucătorul a fost reţinut 24 de ore pentru tăinuire, într-un caz de furt auto. Tribunalul a luat faţă de fotbalist măsura obligării de a nu părăsi teritoriul României.

 


×
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close