Antena 3 CNN Actualitate Marius Budăi a anunțat ce s-a decis în cazul protestelor profesorilor

Marius Budăi a anunțat ce s-a decis în cazul protestelor profesorilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat ce măsuri sunt discutate în cazul protestelor profesorilor care au intrat, deja, în a doua săptămână.

de Laura Dinu    |    29 Mai 2023   •   14:01

”Discuțiile pe negocierile care sunt obiectul cererii dumnealor, pe partea financiară, se vor purta în continuare cu liderii coaliției și acolo se va ajunge la o concluzie.

Ceea ce s-a decis este ca, începând de astăzi, să discutăm aplicat pe grila propusă de tot sistemul de educație, ca să facă parte integrantă din următoarea lege de salarizare care va fi, ulterior, discutată în comisia tripartit, cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană.

Citește și: Ministrul Educației a anunțat ce se întâmplă cu anul școlar și cu examenele naționale dacă greva nu se oprește: ”Îl vom prelungi!”

Sunt practic propunerile venite din partea dumnealor și noi trebuie să încorporăm acele propuneri în viitoarea lege.

Bineînțeles că nu vom discuta doar cu Educația. La ora 4:00 avem și sănătatea și de mâine vom face programări astfel încât, și acum, și săptămâna următoare, pe lângă discuțiile care au fost până acum, să continuăm de această dată la nivel de decizie”, a declarat, luni, Marius Budăi

Sunt proteste luni în întreaga ţară, iar finalul anului şcolar 2022-2023 este pus sub semnul întrebării. Dascălii nu renunţă la cererea lor de mărire a salariului, şansa la demnitate şi un trai decent.

Sindicatele din Educație vor ca salariul pentru profesorul debutant să ajungă la salariul mediu pe economie, asta înseamnă un salariu net de 4.000 de lei.

Profesorii cer 25% majorarea salariului, asta pentru a intra la clase.

 

 

×
Subiecte în articol: Marius Budăi
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close