Antena 3 CNN Actualitate Marius Budăi le răspunde în direct protestatarilor din Sănătate care cer bani în stradă: ”Oamenii au dreptate!”

Marius Budăi le răspunde în direct protestatarilor din Sănătate care cer bani în stradă: ”Oamenii au dreptate!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:50 07 Feb 2023 Modificat la 15:47 07 Feb 2023

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a răspuns angajaților din sănătate în direct, la Antena 3 CNN.  

”Oamenii au dreptate. După o perioadă în care, în anii 2020-2021, nu s-a continuat implementarea legii salarizării, dacă am fi fost acum cu legea salarizării aplicată la final, altfel ar fi stat situația. 

Noi anul trecut am avut o tranșă de majorări în sistemul de educație și sănătate, am avut în acest an încă o majorare cu 10%. Mâine am programat o întâlnire cu dumnealor, pentru că ei știu și toți cei din sindicate știu că eu sunt extrem de deschis, la fel și Partidul Social Democrat”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.

Din păcate, ministrul Muncii nu poate promite nici un procent de majorare, nici o perioadă în care aceasta se va aplica.  

”Să nu uităm că venim deja, de la 1 ianuarie, cu o majorare de 10%. Să nu uităm că acest guvern a avut intervenții repetate și în anul 2022, și acum, pentru măsuri de sprijin atât în economie cât și sociale. Și atât cât bugetul țării o permite în acest moment, cu siguranță, noi, în interiorul acestui buget, vom sta la discuții cu toate sistemele. Nu am cum să spun acum un procent, după ce a fost deja o majorare de 10% și asta nu decide doar ministrul Muncii, este o decizie de luat în coaliție, însă eu îi asigur de dialog, de deschidere la dialog și de faptul că noua lege a salarizării nu va se va construi și nu se va rescrie fără consultarea sindicatelor și fără un dialog real”, a mai spus Marius Budăi. 

×
Etichete: Marius Budăi
x close